2004,
Biografic,
{[['
']]}
Sunt un perfecţionist din fire şi mi-e greu să accept un lucru făcut de mântuială. Dacă am făcut vreo greşeală, aceasta s-a datorat muncii asidue şi faptului că am făcut prea multe de unul singur. - Howard Hughes Una dintre cele mai impunătoare figuri ale secolului 20, Howard Huges a fost un inovator remarcabil, un industriaş cu simţul realităţii, un producător de filme plin de farmec, întruchiparea americanului care ştie să-şi asume riscuri dar, mai presus de orice, el s-a considerat un aviator. Prin AVIATORUL, regizorul Martin Scorsese a ţesut firul poveştii în jurul celei mai prolifice etape din viaţa lui Hughes: perioada cuprinsă între jumătatea anilor '20 şi până în anii '40 când cutezanţa şi pasiunea pentru zbor i-au canalizat eforturile atât către aviaţie, cât şi către film, începându-şi pionieratul. O vreme a marilor inovaţii, a povestilor de dragoste tumultuoase şi a luptelor sălbatice; acesta a fost şi momentul când înălţătoarele ambiţii ale lui Hughes au cunoscut preţul care trebuie plătit pentru faimă, succes şi propria obsesie pentru perfecţionism. Pentru a realiza acest film, despre omul fascinat de tehnologie şi mânat de aspiraţii spre viitor, Martin Scorsese s-a folosit de inovaţii cinematografice care i-au permis să recompună realitatea lumii lui Hughes. Îmbinând tehnologia digitală cu tehnicile clasice pentru lumini, costume, design şi folosind miniaturi din anii '20, '30 şi '40, Scorsese şi echipa s-au străduit să facă în aşa fel încât filmul AVIATORUL să prezinte publicului felul cum ar fi arătat pelicula, trasă în bandă Tehnicolor cu 2 şi 3 fâşii, în culmea gloriei pe vremea lui Hughes. Drept rezultat, gustul estetic modern al lui Scorsese a adus la lumină trecutul acestui american, făcându-l să pară viu.
Trimiteți un comentariu